Brise Group propune o nouă abordare tehnologică pentru viitorul agriculturii moderne

De vorbă cu Angelo Nicolae, directorul general al companiei Brise Group

Brise Group are o structură solidă, creată dintr-un grup de firme cu capital 100% românesc, dezvoltându-se alături de cei mai mari furnizori de inputuri în agricultură. În timp, Brise Group a devenit una dintre cele mai importante companii de agro-business din România. Despre evoluţia societăţii, dar şi despre soluţiile inteligente oferite fermierilor, a avut amabilitatea să ne vorbească domnul inginer Angelo Nicolae, directorul general al companiei.

„Ceea ce defineşte compania Brise ca fiind un jucător important şi serios pe piaţa din România, este faptul că am reuşit să construim şi să ne dezvoltăm, oferind fermierilor soluţii integrate, dar şi parteneriate profitabile şi de lungă durată. Sigur, pentru cei care nu cunosc istoricul companiei Brise, pot să spun că am început activitatea în urmă cu 18 ani, ca o companie de trading, făcând comerţ cu cereale. Ulterior, pornind de la nevoia partenerilor şi a pieţei, după 5-6 ani am intrat şi pe partea de distribuţie, care până la urmă a devenit modelul de business al firmei. În timp, însă, am început să finanţăm fermierii, oferindu-le partea de inputuri, precum seminţe, pesticide, îngrăşăminte, chiar şi combustibil.

Următoarea etapă în dezvoltarea companiei a fost partea de ferme, iar în momentul de faţă cultivăm 13.000 de hectare în regiunile Banat şi Dobrogea. Acest lucru este extrem de important, pentru că echipa noastră de specialişti în agricultură poate testa în fermele noastre noile tehnologii, urmărind îndeaproape rezultatele în condiţii de fermă. Astfel, putem recomanda fermierilor soluţiile care sunt mult mai aproape de realitate, în funcţie de specificul şi particularităţile fiecărei zone.

Un alt pas important a fost diversificarea portofoliului, care include şi fertilizanţii speciali. Prin parteneriatul cu firma Euro TSA din Italia, unde suntem şi acţionari, am construit un portofoliu foarte interesant şi complex pentru a avea o abordare conformă cu tendinţele şi cu nevoia de noi tehnologii. Dorim să ieşim din tiparul de a aplica volume de îngrăşăminte fără a urmări nevoile  plantei. Ne propunem să mergem pe aplicarea punctuală. Spre exemplu, avem produsele din Gama Starter, pentru care punem la dispoziţia fermierilor şi kiturile de aplicare şi care pot înlocui complexele tradiţionale cu care fermierii sunt obişnuiţi. Avantajul acestor produse este că se găsesc atât sub formă microgranulată, cât şi în stare lichidă, având o disponibilitate mult mai mare la plantă. Ele se pot aplica punctual, odată cu semănatul, în cantităţi mult mai mici, dar cu o eficienţă extrem de bună. Inclusiv legislaţia europeană o să pună restricţii în dozele de îngrăşăminte tradiţionale pentru reducerea reziduurilor din sol.

O altă gamă de produse, NitroFluid pe bază de azot lichid, poate înlocui în totalitate ureea sau azotatul de amoniu. Aceşti fertilizanţi în stare lichidă au o flexibilitate mult mai bună, putându-se aplica odată cu erbicidatul sau cu  tratamentul pentru boli foliare. Consider că şi în România va lua amploare această fertilizare pe bază de azot lichid, ca şi în alte ţări precum Franţa, Italia sau SUA, unde ponderea produselor lichide este mai mare, deoarece pierderile sunt considerabil reduse. De asemenea, având în vedere că unii fermieri au făcut reconversia la culturile bio, am răspuns cu promptitudine la nevoile lor, iar ca noutate am adus în piaţă soluţii biologice performante. Cred că suntem singura companie care are tratament de sămânţă cu insecto-fungicid biologic, dar şi o gama larga de fertilizani si insecto-fungicide pentru culturile bio.

Ca şi traderi de cereale, suntem în contact cu consumatorii de produse bio şi pot să spun că cererea este în continuă creştere. Chiar şi în ferma noastră avem deja 2000 de hectare în reconversie pentru cultura biologică. Suntem în studiu şi analiză cu anumiţi producători şi cred că o să apară cât de curând şi un erbicid biologic cu care să combatem o parte din buruieni. Sursa există în natură, iar prin ştiinţă poate fi accesată şi produsă. Cred că în activitatea companiei Brise cel mai important lucru este faptul ca ne poziţionăm atât ca producător, cât şi ca furnizor de soluţii inteligente, fiind alături de fermieri de la semănat până la recoltat.

Tot ca noutate, am dezvoltat un departament tehnic, unde avem deja 4 membri, unul fiind din partea partenerilor din Italia, care este permanent în România pentru a susţine atât echipa, cât şi produsele spre a fi poziţionate şi promovate cât mai corect în piaţă. Un pas foarte important pe care îl vom face în 2018-2019, este că vom începe să formulăm în România produse pe care acum le importăm din Italia, pentru a fi cât mai accesibile în ceea ce priveşte costurile.

Aşa cum am amintit anterior, suntem şi traderi de cereale. Comerţul cu cereale este susţinut de reţeaua de silozuri şi baze proprii de recepţie, având o capacitate de stocare de 350.000 tone. Practic, suntem distribuitorul care are cea mai mare investiţie în infrastructură. Pentru a putea face faţă cerinţelor fermierilor am refăcut infrastructura feroviară, dar am creat şi o flotă de de camioane care să asigure transportul de cereale în condiţii excelente. Am reuşit de ani buni să intrăm şi pe pieţe precum Bulgaria şi Serbia. În Bulgaria avem o activitate similară cu cea din România, pe partea de distribuţie, iar în Serbia, fiind un producător importat de cereale, activăm în segmentul de trading.

O altă noutate pentru partenerii noştri este investiţia strategică în portul Galaţi, unde avem în construcţie un siloz de 30.000 de tone, cu încărcare pe vapor, dar şi cu acces la calea ferată din România, Ucraina şi Republica Moldova. Va fi cel mai rapid punct de operare la Dunăre pentru cerealele care vin din partea de est a României, din judeţele Botoşani, Iaşi, Neamţ şi Bacău, ceea ce înseamnă un flux mult mai dinamic.

Preţurile cerealelor au fost fluctuante şi anul acesta, fiind influenţate de ceea ce se întâmplă în jurul nostru, având în vedere că ne aflăm într-o piaţă globală. Ceea ce putem să facem noi este să manageriem foarte bine costurile logistice, astfel încât să oferim un preţ final cât mai bun fermierilor. Sfatul pe care îl dau fermierilor, de peste 25 de ani de când lucrez în agricultură, este că trebuie să facă tot ce ţine de ei pentru a produce performanţă, iar dacă preţurile sunt mici să compenseze prin producţii mari şi de calitate. Totodată, preţurile mai pot fi speculate dacă fermierii au posibilitatea să ţină producţiile pe stoc şi să aştepte un moment mai bun de vânzare. Practic, compania Brise oferă o mână întinsă colaboratorilor, prin faptul că aceştia pot să-şi păstreze marfa în custodia depozitelor noastre. Mai mult de atât, ei pot beneficia şi de bonusuri în funcţie de sezon şi parteneriatele încheiate, putând depozita marfa la noi până la 2-3 luni, fără costuri.

Un alt beneficiu cu care Brise vine în sprijinul fermierilor este si faptul că in cadrul grupului nostru de firme este si un IFN, care poate asigura o sursă importantă de finanţare pentru nevoile fermierilor. Grupul Brise are aproape 600 de angajaţi, iar echipa de vânzări oferă şi consiliere celor care solicită acest lucru. Fiecare regiune are câte un director tehnic care susţine partea de consiliere. Deja avem semnale pozitive, existând fermieri care ne recomandă pentru rezultatele bune obţinute cu ajutorul sfaturilor şi soluţiilor oferite de specialiştii noştri. Au fost situaţii când am rezolvat cu produsele din portofoliul nostru probleme de fitotoxicitate, de carenţe ale plantei şi solului, rezultatele fiind imediate, în doar câteva zile.

Agricultura este un domeniu unde fiecare an vine cu noi provocări, iar eu încă mai învăţ lucruri noi, deşi mă apropii de 30 de ani de activitate în acest sector. Ceea ce se vede cu ochiul liber este că performanţa agricolă a crescut foarte mult în România, odată cu noutăţile care au intrat pe piaţa noastră.

Brise are ca parteneri fermieri care au rămas fideli de ani de zile, suntem bucuroşi pentru aprecierile lor, iar pentru acest lucru le mulţumim. Concurenţa este foarte mare, producătorii agricoli au căpătat mult mai multă informaţie, putere de decizie, de alegere, iar secretul pentru o colaborare bună cu ei constă atât într-o comunicare, cât şi o gestionare eficientă a situaţiilor din fermele lor.

Eu cred că Brise a fost şi rămâne în continuare un partener de nădejde care doreşte să aducă întotdeauna un plus de valoare şi soluţii noi pentru fermieri. De aceea, sfatul meu adresat producătorilor agricoli este să se uite cu atenţie la produsele, ofertele şi propunerile noastre, pentru că vizează o nouă abordare tehnologică ce va reprezenta viitorul agriculturii moderne în România. Şi pentru că ne aflăm aproape de finalul acestui an, le doresc tuturor partenerilor noştri sărbători frumoase şi un nou an cu recolte bogate alături de compania Brise”, a subliniat directorul Angelo Nicolae în discuţia cu reporterul revistei Business Press Agricol.

X